Părintele care vrea să-i înveţe pe copii să viseze îşi împlineşte curând propriul vis: un afterschool pentru ei[2022-07-04]de Ştefana TotorceaPărintele Ioan Nemţanu de la Parohia Ţolici, în comuna Petricani, judeţul Neamţ, a finalizat clădirea destinată activităţilor cu copiii şi tinerii din sat. În curând, va putea să-i înveţe să viseze şi să-şi împlinească propriile visele. Ortodocşii din sat nu au posibilităţi materiale deosebite, astfel că parohia va sprijini educaţia copiilor, în timp ce ţine aprinsă şi candela credinţei dreptmăritoare. „M-a trimis Dumnezeu, prin ierarhul meu, în satul Ţolici pentru a ţine aprinsă candela credinţei. Aici am descoperit mulţi talanţi îngropaţi şi multe ogoare sufleteşti nearate”, scria parohul pe contul personal de Facebook în urmă cu aproape doi ani. „M-am înarmat cu multă răbdare şi L-am rugat pe Dumnezeu să nu ne uite. Visul meu a început odată cu visul lor.” Basilica.ro nota într-un articol anterior că 20% din familiile din Ţolici aparţin de Biserica Ortodoxă, iar în aceste familii s-au născut o treime din copiii satului. Părinţii muncesc cu ziua şi nu au timp, nici putere să se ocupe de viitorul copiilor. De aceea, Părintelui Ioan Nemţanu şi doamnei preotese Lăcrămioara Nemţanu li s-a părut firesc să ajute în această direcţie. Clădirea centrului în urmă cu doi ani. Foto: Facebook / Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Ţolici Aşa a început construcţia clădirii de afterschool pentru copiii satului. Acum, visul părintelui paroh este aproape de împlinire şi, prin aceasta, cu siguranţă că şi multe vise ale copiilor, pe viitor. Clădirea centrului în prezent (fundal). Foto: Facebook / Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Ţolici „Partea exterioară a clădirii este făcută. Clădirea este tencuită şi izolată, exceptând tencuiala decorativă”, spune parohul din Ţolici. Mai sunt câteva hopuri: utilarea şi mobilarea. Înainte de rezolvarea decoraţiunii exterioare, părintelui i se pare prioritară realizarea instalaţiei de încălzire. „Clădirea va fi accesibilă doar în sezonul de vară dacă nu vom reuşi anul acesta să rezolvăm cu partea de instalaţie”, spune el. Deocamdată, activităţile cu copiii au loc în biserica parohială. Dar, în aproximativ două săptămâni, afterschoolul va avea o sală de clasă dotată prin implicarea Fundaţiei Caravana Zâmbetelor. Activităţi cu copiii la Biserica „Sf. Parascheva” din Ţolici, coordonate de dna Preoteasă Ioana Nemţanu. Foto: Facebook / Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Ţolici Pentru biblioteca centrului, a fost iniţiată o strângere de fonduri pe Facebook. „Biblioteca parohială are menirea de a zidi în inimile tinerilor noştri cunoştinţele, experienţa şi trăirile înaintaşilor noştri. Ne dorim ca prin această sală de bibliotecă să clădim un munte de curaj, speranţă şi entuziasm în comunitatea noastră”, transmite Părintele Ioan Nemţanu. „De ce să donezi pentru noi? Întrucât tinerii sunt viitorul nostru şi au nevoie de o formare pe măsură. Biblioteca poate fi puntea către un nou început. Cărţile sunt precum învăţătorii, mereu îţi vei aduce aminte de învăţăturile frumoase pe care le-ai primit. Însă ca visul nostru să devină realitate, avem nevoie de ajutorul vostru.” Parohia are nevoie şi de o donaţie de cărţi în stare bună, dar, mai ales, în acest moment, de fonduri pentru achiziţionarea corpurilor de bibiliotecă, în valoare de 9.000 lei. Intrarea în curtea parohiei, vegheată de icoana sfintei ocrotitoare. Construcţia centrului pentru activităţi cu copii a mers în paralel cu lucrările de restaurare la biserică. Foto: Facebook / Parohia ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Ţolici Donează Pe Facebook Click aici Prin transfer bancar Parohia Sf. Parascheva Ţolici Cont: RO30BTRLRONCRT0267700202 Banca: Banca Transilvania CIF: 11707652 Telefon: 0741 755 520 Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 523, Ultimul acces: 2026-10-13 13:16:46
|
Timp total: 0.04s...
[]:1